Atelier ParteneriatE+, domeniile Școlar, Tineret, Educația Adulților și Formare Profesională (VET), Sfântu Gheorghe

Termen de înscriere
16 . 09 . 2019
Perioada
20 Septembrie 2019 - 22 Septembrie 2019
Loc desfăşurare
Jud. Covasna, Sfântu Gheorghe, Liceul Tehnologic ʺ Constantin BrâncușiʺSf. Gheorghe Str. Libertății nr. 11
Organizator
ANPCDEFP
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
628 Vizualizări

Atelier ParteneriatE+, domeniile Școlar, Tineret, Educația Adulților și Formare Profesională (VET), Sfântu Gheorghe - Covasna

Atelierul ParteneriatE+ face parte din oferta de formare a ANPCDEFP pentru organizaţiile sau instituțiile eligibile și este susținut de membrii reţelei de formatori Erasmus+. Atelierul este dedicat dezvoltării de proiecte de parteneriat strategic în cadrul programului European pentru educaţie, formare profesională şi tineret Erasmus+, domeniile Școlar, Tineret, Educația Adulților și Formare Profesională (VET).

Cui i se adresează acest atelier?

Acest atelier se adresează managerilor sau personalului unor organizaţii sau instituţii eligibile care nu au mai coordonat proiecte de parteneriat strategic aprobate în România prin programul Erasmus+, domeniile Școlar, Tineret, Educația Adulților și Formare Profesională (VET)

Atelierul ParteneriatE+ este pentru cei care:

  • sunt interesați să depună candidaturi pentru proiecte de parteneriat strategic ERASMUS+ cu impact la nivel organizațional și comunitar.
  • au identificat în organizație/instituție nevoi de dezvoltare a capacităţii instituţionale prin dezvoltarea personală şi profesională a personalului şi/sau dezvoltarea personală a tinerilor, beneficiari ai serviciilor oferite de organizație/instituție.
  • au autoritatea și capacitatea de a valorifica în organizație/instituție competențele dobândite în cadrul atelierului prin finalizarea scrierii, depunerea unei candidaturi și implementarea unui proiect Erasmus+.
  • pot să își asume participarea la toate cele 3 zile de atelier și sunt dispuși să completeze integral formularele de candidatură şi de evaluare acordând seriozitate și timp fiecărui câmp în parte.

De ce acest atelier?

Scopul atelierului este să ofere un cadru adecvat de interacțiune și sprijin personalizat în vederea finalizării etapei de proiectare și completării unui formular de candidatură pentru un proiect de parteneriat strategic în cadrul programului Erasmus+. În cadrul atelierului alternează etapele de lucru individual pe formularul de candidatură cu etapele de discuții de grup și clarificare a întrebărilor specifice ale participanților.

La finalul cursului participanții:

  • vor avea un grad crescut de înțelegere a programului Erasmus+ și a acțiunii cheie 2 – parteneriate strategice pentru inovare și schimb de bune practici și a domeniilor vizate.
  • vor avea capacități crescute de a completa corect și complet formularul de candidatură pentru proiecte de parteneriat strategic Erasmus+.
  • vor avea o motivație crescută de a depune proiecte de parteneriat strategic Erasmus+.

Ce teme se abordează în cadrul atelierului?

Tematicile abordate pentru completarea formularului de candidatură sunt următoarele:

  • Identificarea nevoilor instituționale și ale grupului țintă
  • Arborele problemelor şi matricea logică a unui proiect
  • Obiectivele unui proiect Erasmus+
  • Activitățile unui proiect Erasmus+
  • Rezultatele și impactul unui proiect Erasmus+
  • Activitățile de învățare în cadrul unui proiect Erasmus+
  • Produsele intelectuale în cadrul unui proiect Erasmus+
  • Evenimentele de multiplicare din cadrul unui proiect Erasmus+
  • Aspecte de management al proiectului

Atelierul durează 3 zile. Fiecare zi de atelier are 6 ore de lucru efectiv, împărțite în 4 sesiuni a câte 90 de minute.

Care sunt criteriile de eligibilitate și selecție?

Criteriile de eligibilitate:

  • candidatul reprezintă o organizație/instituție eligibilă în programul Erasmus+.
  • organizația/instituția nu a mai coordonat proiecte de parteneriat strategic Erasmus+. aprobate anterior în România pe domeniile Școlar, Tineret, Educația Adulților și Formare Profesională (VET).
  • formularul este trimis în termenul limită.
  • formularul de candidatură este completat corespunzător la toate secțiunile obligatorii
  • candidatul îşi asumă declaraţia pe proprie răspundere și responsabilitățile provenite din regulamentul general pentru protecția datelor - GDPR (se găsesc la ultimele puncte din formularul de candidatură pentru acest atelier).

Criterii de selecție:

  • rolul în organizația/instituția reprezentată
  • justificarea motivației de a participa la curs
  • argumentarea nevoilor organizaționale/instituționale
  • calitatea răspunsurilor din formularul de candidatură la rubricile 20-21

NB: vor avea prioritate organizațiile/instituțiile care implică în activităţile curente persoanele din mediul rural, cu dizabilități sau de etnie romă şi/sau care îşi propun ca proiectul să se adreseze nemijlocit acestor grupuri.

De asemenea, vor avea prioritate reprezentanţii organizațiilor/instituțiilor care nu au mai coordonat niciun fel de proiecte de parteneriat strategic Erasmus+.

Alte condiții și recomandări pentru participare

Nu vor fi aprobate candidaturile aflate în următoarele situații:

- sunt identificate paragrafe de text identice din alte candidaturi.

- argumentarea și justificarea candidaturii sunt pentru un alt tip de atelier (ex. mobilitatE+).

La selecție se va urmări prezența unui număr cât mai mare de organizații/instituții. Astfel participarea celei de a doua persoane din aceeași organizație/instituție este posibilă doar în cazul în care la termenul limită nu s-au înscris suficiente organizații/instituții reprezentate, regula generală fiind aceea de a selecta o singură persoană dintr-o organizație/instituție.

Pentru ca obiectivele de învăţare să fie atinse, este recomandabil ca participantul  să parcurgă secțiunile relevante din Ghidul Programului și Apelul Național la Propuneri de Proiecte (disponibile AICI) și să urmeze instrucțiunile primite prin email de la formatori după selecția sa ca participant la atelier.

Totodată este necesar să vină la atelier cu o bună înțelegere a nevoilor organizației/instituției sale și să reflecte aceste nevoi în formularul de încriere la atelier. Este foarte important ca aceste nevoi să fie discutate în etapa pregătirii înscrierii la atelier cu persoanele autorizate din organizație/instituție pentru a stabili prioritățile instituționale cărora li se adresează proiectul de parteneriat strategic Erasmus+.

Rezultatele selecției vor fi publicate după finalizarea termenului limită în pagina evenimentului.

Ce costuri presupune?

Pentru atelier nu se percepe taxă de participare, iar costurile pentru serviciile de formare sunt acoperite de ANPCDEFP - Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Costurile pentru masă și eventualul transport sau cazare reprezintă cofinanțarea participantului.

Alte informaţii

La final se va elibera online un certificat de participare la curs DOAR participanţilor care îndeplinesc cumulat următoarele condiţii:

  • au fost prezenţi la cel puţin 15 din cele 18 ore de curs (10 din cele 12 sesiuni de lucru)
  • au completat formularul de evaluare online în termen de maxim o săptămână de la încheierea atelierului
  • au răspuns la mesajele de follow-up trimise de către formatori
  • au depus o candidatură pentru un proiect de tipul celei căruia i-a fost dedicat atelierul

Certificatul se eliberează doar electronic de către ANPCDEFP, la cerere, după îndeplinirea condiţiilor de mai sus!

Regulamentul general pentru protecția datelor (GDPR).

Pentru asigurarea transparenței fondurilor folosite din bugetul Uniunii Europene participarea la acest atelier este condiționată de:
- Asumarea participării dumneavoastră pe parcursul întregului eveniment, cu excepția cazurilor de forță majoră.
- Acordul dumneavoastră de a  fi fotografiat și filmat în timpul evenimentului și acordul ca aceste materiale să fie publicate în scopuri legate de promovarea și diseminarea rezultatelor, fără a afecta însă imaginea personală sau instituțională (cu excepția cazurilor justificate în care se solicită expres să nu apăreți în aceste materiale).
- Acordul de a fi procesate și prelucrate datele dumneavoastră personale în vederea organizării evenimentului și comunicării legate de acesta.
- Acordul dumneavoastră de a fi contactat prin email sau telefon de către organizatorii evenimentului sau de eventualii auditori.
- Acordul de a fi publicat numele dumneavoastră pe pagina evenimentului la finalizarea procesului de selecție



Adaugat de: Cornel Stinga
Termen de înscriere
16 . 09 . 2019
Perioada
20 Septembrie 2019 - 22 Septembrie 2019
Loc desfăşurare
Jud. Covasna, Sfântu Gheorghe, Liceul Tehnologic ʺ Constantin BrâncușiʺSf. Gheorghe Str. Libertății nr. 11
Organizator
ANPCDEFP
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
628 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
26 Februarie 2025 - 2 Martie 2025
Loc desfăşurare
Austria
Perioada:
21 Ianuarie 2025 - 26 Ianuarie 2025
Loc desfăşurare
Bulgaria
ULTIMELE ştiri
10 Decembrie 2024

Un juriu de specialitate, independent, a evaluat totate materialele video declarate eligibile. Află cine sunt câștigătorii!

04 Decembrie 2024
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
26 Februarie 2025 - 2 Martie 2025
Loc desfăşurare
Austria
Perioada:
21 Ianuarie 2025 - 26 Ianuarie 2025
Loc desfăşurare
Bulgaria
ULTIMELE ştiri
10 Decembrie 2024

Un juriu de specialitate, independent, a evaluat totate materialele video declarate eligibile. Află cine sunt câștigătorii!

04 Decembrie 2024
 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.