Atelier MobilitatE+, Formare Profesională (VET), București, regim semirezidențialAtelierul MobilitatE+ face parte din oferta de formare a ANPCDEFP pentru organizaţiile sau instituțiile eligibile și este susținut de membrii reţelei de formatori Erasmus+. Atelierul este dedicat dezvoltării de proiecte de mobilitate în cadrul programului european pentru educaţie, formare profesională şi tineret Erasmus+, domeniul Formare profesională (VET). Cui i se adresează acest atelier?Acest atelier se adresează managerilor sau personalului din organizaţii sau instituţii eligibile care nu au mai coordonat proiecte de mobilitate aprobate în România prin programul Erasmus+, domeniul Formare profesională (VET) și care doresc să deprindă atât modul în care se eleborează proiectele de mobilitate, cât și modul de utilizare al instrumentelor ECVET în implementarea aceastor proiecte. Atelierul MobilitatE+ este organizat pentru cei care:
De ce acest atelier?Scopul atelierului este să ofere un cadru adecvat de interacțiune și sprijin personalizat în vederea finalizării etapei de proiectare și completării unui formular de candidatură pentru un proiect de mobilitate în domeniul formării profesionale în cadrul programului Erasmus+. În cadrul atelierului alternează etapele de lucru individual pe formularul de candidatură cu etapele de discuții de grup și clarificare a întrebărilor specifice ale participanților. La finalul cursului participanții:
Ce teme se abordează în cadrul atelierului?Tematicile abordate pentru completarea formularului de candidatură sunt următoarele:
Atelierul durează 3 zile. Fiecare zi de atelier are 6 ore de lucru efectiv, împărțite în 4 sesiuni a câte 90 de minute. Care sunt criteriile de eligibilitate și selecție?Criteriile de eligibilitate:
Criterii de selecție:
Vor avea prioritate reprezentanţii organizațiilor/instituțiilor care nu au mai coordonat niciun fel de proiecte Erasmus+. Alte condiții și recomandări pentru participareNu vor fi aprobate candidaturile aflate în următoarele situații: - sunt identificate alte candidaturi identice cu acestea - argumentarea și justificarea candidaturii sunt pentru un alt tip de atelier (ex. ParteneriatE+) La selecție se va urmări prezența unui număr cât mai mare de organizații/instituții. Astfel participarea celei de a doua persoane din aceeași organizație/instituție este posibilă doar în cazul în care, la termenul limită, nu s-au înscris suficiente organizații/instituții reprezentate, regula generală fiind aceea de a selecta o singură persoană dintr-o organizație/instituție. Pentru ca obiectivele de învăţare să fie atinse, este recomandabil ca participantul să parcurgă secțiunile relevante din Ghidul Programului dedicate domeniului pe care se realizează atelierul și Apelul Național la Propuneri de Proiecte (disponibile AICI) și să urmeze instrucțiunile primite prin email de la formatori după selecția sa ca participant la atelier. Totodată este necesar să vină la atelier cu o bună înțelegere a nevoilor organizației/instituției sale și să reflecte aceste nevoi în formularul de înscriere la atelier. Este foarte important ca aceste nevoi să fie discutate în etapa pregătirii înscrierii la atelier cu persoanele autorizate din organizație/instituție pentru a stabili prioritățile instituționale cărora li se adresează proiectul de mobilitate Erasmus+. Rezultatele selecției vor fi publicate după finalizarea termenului limită în pagina evenimentului. Ce costuri presupune?Pentru atelier nu se percepe taxă de participare, iar costurile pentru serviciile de formare și masă sunt acoperite de ANPCDEFP - Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Se va asigura masă în zilele de curs. Costurile de cazare și transport reprezintă cofinanțarea participantului. Alte informaţiiLa final se va elibera online un certificat de participare la curs DOAR participanţilor care îndeplinesc cumulat următoarele condiţii:
Certificatul se eliberează doar electronic de către ANPCDEFP, la cerere, după îndeplinirea condiţiilor de mai sus! Regulamentul general pentru protecția datelor (GDPR).Pentru asigurarea transparenței fondurilor folosite din bugetul Uniunii Europene participarea la acest atelier este condiționată de: - Asumarea participării dumneavoastră pe parcursul întregului eveniment, cu excepția cazurilor de forță majoră. - Acordul dumneavoastră de a fi contactat prin email sau telefon de către organizatorii evenimentului sau de eventualii auditori. - Acordul de a fi publicat numele dumneavoastră pe pagina evenimentului la finalizarea procesului de selecție.
Adaugat de: Cornel Stinga
|
S-a lansat Ghidul Erasmus+ 2025
Înscrie-te la concursul I GO VET– Puterea Valorilor europene! Arată-ne în ce fel perioada de mobilitate VET te-a ajutat să devii un cetățean european și cum poți să îi inspiri pe colegii și prietenii tăi să adopte o valoare europeană!
S-a lansat Ghidul Erasmus+ 2025
Înscrie-te la concursul I GO VET– Puterea Valorilor europene! Arată-ne în ce fel perioada de mobilitate VET te-a ajutat să devii un cetățean european și cum poți să îi inspiri pe colegii și prietenii tăi să adopte o valoare europeană!