Acest eveniment online își propune să faciliteze accesul la informațiile privind implementarea proiectelor finantate și raportarea acestora, cu respectarea documentelor cadru ale programului Corpul European de Solidaritate.
CEAstfel se va urmări:
1. Pregătirea organizației pentru o implementare de calitate a proiectelor finanțate prin Corpul European de Solidaritate;
2. Clarificarea obligațiilor contractuale, financiare și de raportare specifice proiectului; 3. Familiarizarea cu instrumentele electronice folosite în ciclul de viață al proiectelor finanțate prin prin Corpul European de Solidaritate; 4. Facilitarea unei relații de colaborare eficientă între beneficiar și Agenția Națională. CINELa acest eveniment sunt invitați să participe coordonatorii precum și membri ai echipei proiectelor care au obținut finanțare în cadrul programului Corpul European de Solidaritate la rundele 1 și 2 ale anului 2020. Condiții de participare:
• Completarea formularul de înscriere online până la termenul limită (vezi stânga sus).
• Prezența la eveniment este obligatorie pe toată durata acestuia • În cazul în care coordonatorul echipei de proiect nu poate participa, acesta poate fi înlocuit de reprezentantul legal, responsabilul financiar sau un membru din echipa de proiect. Este important de precizat faptul că pot participa până la maxim două persoane din partea din partea fiecărei proiect aprobat.
Structura evenimentului onlineCursul se întinde pe parcursul a două zile după cum urmează În fiecare zi vor avea loc trei sesiuni: Pentru a pregăti cât mai bine aceste sesiuni este foarte important să citiți cu atenție contractul și anexele sale și să trimiteți întrebări în avans. Sesiunile 1 și 2 vor fi organizate pentru a răspunde acestor întrebări. Modelele de contract și anexele sale sunt disponibile și în secțiunea dedicată AICI. Întrebările vor fi puse până pe data de 3 septembrie folosind Padlet-ul disponibil AICI sau încorporat mai jos.
Cadrul necesar pentru participarea la atelierul online:
Tipurile de platforme care se vor folosi: ZOOM, Padlet, Mentimeter. Persoanele aprobate vor primi mai multe detalii cu privire la accesul pe platforme și detaliile tehnice.
Adaugat de: Eurodesk Romania
|
Formularele pentru acțiunile Erasmus+ 2025 sunt disponibile
Viitorul? Nu ne este prezis. Ni-l alegem. Tu ce alegi?
Formularele pentru acțiunile Erasmus+ 2025 sunt disponibile
Viitorul? Nu ne este prezis. Ni-l alegem. Tu ce alegi?