Scopul cursului îl reprezintă promovarea impactului pe care educația non-formală îl are asupra tinerilor, oferind o serie de metode și activități care să vină să susțină principiile acestui tip de educație. Întreg procesul va sta sub umbrela experiențelor, reflecțiilor, împărtățirii și dezvoltării personale și profesionale.
De ce acest curs de formare?
Pentru a stimula participanții să simtă și să reflecteze asupra puterii educației non-formale prin experimentarea diferitelor tipuri de metode educaționale specifice.
Pentru a analiza rolul și receptarea educației non-formale în diferite țări din Europa.
Să schimbăm abordările existente și tot mai consumiste față de tineri în domeniul educației non-formale.
Pentru a prezenta și înțelege semnificațiile, rolurile și complementaritatea diferitelor dimensiuni educaționale (formală, non-formală, informală).
Informații detaliate cu privire la curs (scop, obiective, profilul participantului) se găsesc aici: http://trainings.salto-youth.net/11782
Înscrierea se face online prin completarea formularului de candidatură (este necesară în prealabil înregistrarea pe site-ul SALTO-Youth), respectiv AICI.
Profilul candidatului:
- reprezintă o organizaţie/instituţie care lucrează direct cu tineri: lucrător de tineret, lider în organizații de tineret, formator, mentor, etc;
- este interesat să dezvolte viitoare proiecte internaționale (Erasmus+) în domeniul tineretului, fiind obligatorie depunearea unui proiect la unul din termenele limită din 2024/2025;
- are cunoştinţe avansate de limba engleză (scris, vorbit);
- are vârsta minimă de 18 ani.
Criterii de eligibilitate și selecţie:
- prioritate în selecție vor avea participanții care nu au mai beneficiat de finanțare TCA în perioada decembrie 2022- prezent;
- la momentul desfășurării evenimentului, participantul NU beneficiază de alt tip de finanțare Erasmus+, respectiv nu este voluntar ESC sau student cu bursă Erasmus;
- capacitate de multiplicare, formare şi informare;
- experienţa în lucrul cu tinerii;
- motivaţie şi asteptări profesionale și personale;
- distribuţie geografică;
- abilităţi lingvistice.
Data limită pentru înscrierea online este: 31 decembrie 2023.
Ce trebuie știut:
a. Numărul maxim de participanți din România: 2
b. Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP.
c. Selecția finală la nivel european se realizează de către Agenția Națională din Bulgaria.
Alte informații:
1. Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract (grantul maxim acordat este de 500 de euro), iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori.
2. Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a cursului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%.
3. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont).
4. Agenția Națională din Bulgaria va asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.