Data: 12 Ianuarie 2021
Cu forțe proaspete, mai incluzive, mai digitale și mai sustenabile, programele Erasmus+ și ESC (Corpul European de Solidaritate) promit să ducă mai departe misiunea începută și să sprijine învățarea, valorile europene și solidaritatea.
În acest context, pentru a reda vizual cât mai bine experiențele transformaționale, Comisia Europeană caută imagini sugestive din proiectele implementate de beneficiarii Erasmus+ și ESC, fotografii care reflectă autentic bucuria, învățarea, experiența, solidaritatea transformarea și tot ceea ce reprezintă aceste programe.
Dacă ați surprins în fotografii astfel de ipostaze și doriți să participați la crearea identității vizuale a programelor Erasmus+ și ESC (Corpul European de Solidaritate), ne puteți trimite aceste imagini la adresa de e-mail: comunicare.erasmusro@gmail.com, precizând în subiect sectorul pentru care propuneți fotografia: Erasmus+ educația adulților, educație școlară, formare profesională VET, tineret sau ESC (Ex: Identitate vizuală educație școlară/Identitate vizuală tineret, Identitate vizuală ESC, șamd).
Cele mai relevante poze vor fi trimise Comisiei Europene care va realiza selecția finală.
Bine de știut:
- fotografiile trebuie să surprindă oameni în acțiune, să fie relevante pentru program, să fie dinamice (nu fotografii din cadrul unor întâlniri de proiect sau capturi de ecran din conferințe video);
- vor fi apreciate fotografiile ce reflectă una dintre prioritățile actuale ale programului: incluziunea, digitalizarea, sustenabilitatea;
- trebuie să aveți drept de autor asupra fotografiilor și, prin trimiterea lor, vă exprimați acordul ca ele să fie preluate și promovate;
- dacă în fotografii apar minori, trebuie să aveți acordul părinților/tutorilor pentru ca ele să fie făcute publice;
- format ideal: 3869 x 2579 px (32,76 x 21,84 cm) - 300 dpi - RGB
- fotografiile se trimit individual sau prin platforme de transfer, nu inserate în fișiere word.
Pentru întrebări și clarificări puteți trimite e-mail la adresa de mai sus sau puteți suna la numărul: 021.201.07.15
Mult succes!
Mulțumim celor care deja ne-au trimis propunerile lor, vezi exemplu AICI sau AICI - trimise de Bors Claudiu Gabriel.
sursă foto: www.unsplash.com